- Ironman 70.3 Slovenian Istria – Raport
- Recordul mondial la maraton a fost doborat la Berlin
- Cinci principii de baza ale alergarii
- Barcelona Marathon 2017 – Raport de cursa
- Maratonul International Bucuresti 2016
- Ironman 70.3 Budapesta – Raport de cursa
- Maratonul de la Viena 2016 – Raport de cursa
- Maratonul de la Frankfurt 2015 – Raport de cursa
- Amsterdam Marathon 2015 – Raport de cursa
- Maratonul Bucuresti 2015 – Raport de cursa
Intotdeauna pare imposibil pana cand se realizeaza
- Updated: May 7, 2014
De multe ori citatele desprinse din discursurile oamenilor marcanti sunt foarte profunde, si trebuie sa te scarpini de doua ori dupa ceafa si sa ridici nitel din spranceana pentru a prinde macar o idee din ceea ce vor sa transmita. Nelson Mandela insa, asa cum a facut-o in toata viata sa, a spus-o pe de-a dreptul: “It always seems impossible until it is done”. Si a avut dreptate! Multe lucruri par imposibile pana cand, intr-o zi, cineva pune mana si le face. Si in cazul de mai jos, imposibilul nu a mai fost atat de imposibil, ba chiar dupa un timp a devenit normalitate.
Pana acum patru ani purta in permanenta o borseta. Devenise un articol vestimentar care se identifica perfect cu el, erau nedespartiti. Din borseta erau nelipsite doua pachete de Rothmans si o bricheta Zippo. Eventual si o bricheta Bic, doar asa de rezerva pentru orice eventualitate. Cele doua pachete le termina pana la sfarsitul zilei iar cand sfarsitul zilei se confunda cu rasaritul soarelui reusea de multe ori sa-l termine si pe al treilea. Din pozele facute in acei ani nu lipseste niciodata tigara aprinsa din mana si berea din pahar. Daca-l intrebai de ce fumeaza nu stia sa-ti raspunda, insa sigur ti-ar fi zis ca ii este imposibil sa se lase de acest obicei.
Sportul pe care-l mai practica prin scoala generala, era o notiune aproape uitata, pierduta in ceata fumului de tigara si in aburii de alcool. Mai gasea puterea sa se duca din cand in cand pe la sala si sa faca cate o febra musculara o data la trei luni. Insa acum patru ani, s-a produs un declic. Nu stie ce l-a declansat, insa intr-o zi a decis sa nu mai fumeze. Si la jumatate de an dupa ce nu a mai fumat s-a apucat si de alergat. Prima data a alergat pe banda pentru mai putin de cinci minute si i s-a parut ca alergatul este ceva imposibil pentru el. A mai incercat de cateva ori si dupa inca vreo doua luni a reusit sa termine semi-maratonul de la MIB.
Apoi peste inca ceva luni a terminat si primul maraton si au urmat inca sase maratoane prin mai multe orase din Europa in urmatorul an si jumatate. Daca-l intrebai acum patru ani de sapte maratoane in urmatorii doi ani sigur zicea ca e imposibil si iti gasea si o multime de argumente plauzibile. Acum cred ca un Ironman este imposibil pentru mine si mai cred ca o alergare de 100 de km este imposibila pentru mine si deocamdata ambele sunt. Insa acum stiu ca nu trebuie sa imi gasesc argumente pentru care aceste lucruri sunt imposibile, ci trebuie sa ma apuc de treaba si sa le pun in practica. Toate la timpul lor. Insa partea buna este ca imposibilul asta, la fel ca fumatul, provoaca dependenta!
