- Ironman 70.3 Slovenian Istria – Raport
- Recordul mondial la maraton a fost doborat la Berlin
- Cinci principii de baza ale alergarii
- Barcelona Marathon 2017 – Raport de cursa
- Maratonul International Bucuresti 2016
- Ironman 70.3 Budapesta – Raport de cursa
- Maratonul de la Viena 2016 – Raport de cursa
- Maratonul de la Frankfurt 2015 – Raport de cursa
- Amsterdam Marathon 2015 – Raport de cursa
- Maratonul Bucuresti 2015 – Raport de cursa
Mic dictionar de acronime pentru alergatori
- Updated: May 24, 2014

Foarte multi dintre alergatorii incepatori si chiar cei cu state mai vechi sunt de multe ori coplesiti de multitudinea acronimelor din lumea sportului si a alergarii in special. Pentru a limpezi misterul am intocmit o lista a celor mai intalnite acronime din lumea alergarii in general si a maratonului in particular.
DNF – Did Not Finish; acest acronim poate fi vazut in special in rezultatele competitiilor, atunci cand un concurent ia startul dar nu mai ajunge si la finish din diferite cauze… Eu personal am avut o singura astfel de “ocazie” despre care am scris aici. 🙂
DNS – Did Not Start; si acest acronim poate fi vazut in situatiile in care un concurent s-a inscris intr-o competitie insa nu a mai luat startul.
PB – Personal Best; Cea mai buna performanta a unui sportiv pe o anumita distanta. Este exact ceea ce am reusit si eu la Semimaratonul Bucuresti saptamana trecuta, pe distanta de 21.1 km 🙂
PR – Personal Record; este exact acelasi lucru ca si PB.
PW – Personal Worst; acest acronim se refera la unul dintre lucrurile pe care alergatorii vor sa le uite cat mai repede. Daca cel mai slab rezultat pe o anumita distanta nu coincide cu prima cursa pe distanta respectiva atunci sigur nimanui nu ii face placere sa treaca rezultatul in catastif. 🙂
VO2max – cantitatea sau rata la care oxigenul poate fi asimilat in timpul exercitiilor. Acest indicator este in general unul foarte bun pentru a compara nivelul de “fitness” al sportivilor.
Cross Training – alergatorii numesc “cross training” orice alt fel de antrenament, in afara de alergare. Mersul pe bicicleta, yoga, inotul, exercitiile de forta la sala, toate alcatuiesc cross-training-ul alergatorilor care doresc sa-si imbunatateasca performantele si sa devina alergatori mai puternici.
HR – Heart Rate; pulsul cardiac mediu pe un anumit interval de timp este un bun indicator pentru a masura intensitatea antrenamentelor pentru fiecare sportiv.
MHR – Maximum Heart Rate; pulsul maxim in intervalul masurat sau pulsul maxim la care unui anumit alergator “i se taie benzina”.
HRM – Heart Rate Monitor; un gadget care masoara pulsul in timpul antrenamentelor si il afiseaza pe cadranul unui ceas de antrenament sau pe smartphone.
RHR – Resting Heart Rate; alergatorii si practicantii sporturilor de anduranta in general au un puls cardiac la repaos, foarte scazut – pentru unii este chiar motiv de lauda 🙂
LR – Long Run; in programele de antrenament poate aparea acest acronim pentru a nota o alergare pe o distanta mult mai lunga.
TR – Tempo Run; o alergare de aproximativ 20 de minute intr-un ritm mai alert dar totusi destul de confortabil incat lactoza nu se acumuleaza in cantitati mari ci mai repede ramane la un nivel constant.
LSD – Long Slow Distance; apare tot prin programele de antrenament si nu se refera la LSD-ul la care iti fuge mintea prima data. Este vorba de o alergare lunga intr-un ritm incet spre mediu pentru potentialul fiecaruia.
BPM – Beats per Minute sau batai pe minut este un alt indicator cardiac care te poate ajuta la diversificarea antrenamentelor. Daca iti monitorizezi pulsul cu un HRM ( vezi mai sus 🙂 ), poti alterna antrenamentele intense cu unele mai putin solicitante.