Nu avem cum sa-i batem pe olandezi

Acum cateva luni de zile mi s-a oferit sansa de a lucra in cadrul unui proiect in Olanda care a necesitat relocarea temporara in Haarlem, un oras cu aproximativ 200.000 de locuitori din apropiere de Amsterdam. Aceasta oportunitate a interferat cu rutina antrenamentelor in care intrasem. A afectat si frecventa postarilor pe acest blog si in plus mi-a tulburat si programul de competitii pentru inceputul de an. Ca urmare nu voi mai ajunge la Maratonul de la Cluj insa pot spune ca tot raul este spre bine; pentru ca sunt aici am ocazia sa alerg la Maratonul de la Rotterdam.

Cele cateva luni petrecute pana acum printre batavi, mi-au confirmat faptul ca olandezilor le place miscarea in aer liber si sportul in general. Si le place dezarmant de mult. Eu credeam ca mie imi place sportul mai mult decat unui om obisnuit pentru ca imi place sa alerg, sa merg pe bicicleta sau sa ma duc din cand in cand la bazin. Imi place sa merg la cate un maraton, cochetez cu ideea de a face un triathlon Ironman si imi place sa ma pregatesc pentru cursele la care mai decid sa particip. Insa sunt aproape sigur ca daca as merge cu bicicleta in fiecare zi spre locul de munca, la cumparaturi, la film sau cand mai ies cu prietenii in oras, nu as mai folosi si weekend-ul tot pentru o plimbare cu bicicleta. Olandezii o fac. Si nu este vorba de exceptii. Contactul meu a fost in principal cu oameni care au munca de birou, nu cu cine stie ce comunitati de alergatori sau biciclisti. La fel este si cu alergatul. Am ramas surprins de numarul celor care au alergat macar un maraton sau un semi. Si la fel, de timpii obtinuti; 1:30 – 1:35 pentru un semi sau 3:20 – 3:30 pentru maraton sunt performante destul de comune si la varste destul de inaintate.

Am notat si am continuat sa observ. Mi-am zis ca daca am avea si noi atatia kilometri de piste de biciclete, parcuri si paduri unde sa putem pedala sau alerga, sigur am face-o. Insa acum nu mai sunt atat de convins. Cand sunt zero grade, ploua si bate vantul, nu imi vine sa imi scot nasul din gulerul de la geaca, dar daca ma incumet sa o fac vad oameni pe pistele de biciclete, fara manusi si cu capul descoperit, lasandu-se biciuiti de vantul rece si aspru ca si cum ar fi o briza blanda de vara. Sau copii de 2-3 ani ce stau nonsalanti in scaunul lor de pe bicicleta parintilor in timp ce vantul le lungeste zambetul pana la urechi. Sigur sunt si olandezi care spun “pass” mersului pe bicicleta cand vremea e potrivnica. Insa numarul celor pe care ii vad mergand prin frig e dezarmant de mare.

Acum cateva zile am iesit sa alerg pe ploaie pe la 9 seara si nu era nimeni pe ruta mea obisnuita. A fost putin ciudat pentru ca mereu intalnesc oameni alergand si in acelasi timp m-am bucurat la gandul ca nici olandezii nu alearga chiar tot timpul. Avem deci o sansa sa-i batem pe olandezi. Apoi am realizat ca era Pastele Catolic, ploua si in plus se si innoptase. Nu era tocmai un moment bun sa vad o multime de alergatori. Maratonul de la Rotterdam vine cu pasi repezi si eu am gasit destule motive in ultimele luni sa sar peste antrenamente, contrar sfaturilor pe care le gasiti pe acest blog. Iar concurenta locala ma tem ca va fi atroce, chiar daca ei nu au alergat in noaptea de Paste. De aceea astept Maratonul de la Rotterdam cu putina neliniste si chiar teama ca nu prea sunt sanse sa-i batem pe olandezi.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.