travelmotion.ro

Ironman 70.3 la Zell am See

De mai mult timp am tot visat la o vacanta de vara la munte, in Austria. Mereu ni s-a parut o alternativa tentanta la vacantele clasice la mare, o idee demna de luat in seama spre exemplu in locul unei excursii all-inclusive in Turcia. An de an am tot amanat aceasta vacanta din cauze de tot felul insa in 2015 am decis sa mergem. Odata decizia luata am inceput sa ne informam despre ce am putea face in aceasta vacanta. Si atunci a aparut ideea de a ma inscrie la primul half-ironman din Austria. Imediat dupa ce m-am hotarat sa iau parte la triathlonul din Zell am See a aparut o problema. Federatia care organizeaza concursurile Ironman a decis sa tina Campionatul Mondial de Ironman 70.3 tocmai la Zell am See. Este lesne de inteles ca un sportiv amator ca subsemnatul nu are nicio sansa de a se califica la campionatul mondial de triatlon astfel incat sansa mea de a participa la aceasta cursa a disparut mai repede decat credeam cu putinta. La cateva luni distanta insa am primit un newsletter in care eram instiintat ca datorita cererii foarte mari, Half Ironman Zell am See – Kaprun se va desfasura in doua zile. In prima zi vor lua startul amatorii ca mine iar in a doua zi se vor intrece sportivii adevarati care vor concura pentru titlul mondial.

Intr-o clipa situatia s-a schimbat iarasi radical. Dintr-o cursa destinata doar elitelor la care imi era interzisa participarea, Zell am See a devenit prima cursa de half ironman care va fi castigata de un amator – pentru ca toti profesionistii vor lua startul a doua zi la campionatul mondial. Am facut imediat rezervarile de cazare, lucru care s-a dovedit o decizie foarte buna intrucat Zell am See – Kaprun a devenit intre timp cel mai mare eveniment de triatlon. In regiune vor fi prezenti cateva mii de atleti, impreuna cu familiile si prietenii lor, insa in combinatie cu Campionatul Mondial numarul celor prezenti in zona va creste simtitor. Atletii profesionisti vin insotiti de un intreg staff, exista echipe ale presei internationale care vor transmite evenimentul si pe langa toti acestia, exista sportivii amatori, familiile si prietenii lor care vor lua cu asalt regiunea din zona Salzburg-ului. Triatlonul de la Zell am See Kaprun se anunta a fi cel mai mare eveniment de triatlon din istorie. Am un loc asigurat, am cazare si zile de concediu destule! 🙂

Ce-mi lipseste insa este un antrenament corespunzator. Si acest lucru ma sperie cum nu se poate mai rau. Un half-ironman inseamna sa inoti 1.9 km (la Zell am See inotul are loc in lacul Zell), sa pedalezi 90 de km (pe un traseu destul de plat – desi concursul are loc in muntii din Austria), si sa alergi un semi-maraton (21.1 km). Desi am alergat doua maratoane in primavara, unul la Rotterdam si unul la Copenhaga, antrenamentele de inot si bicicleta mi-au lipsit cu desavarsire. Saptamana trecuta am avut ocazia sa pedalez 90 de km pe home-trainer si trebuie sa spun ca am fost afectat, apoi in weekend am inotat 2 km in bazin. In combinatie cu o tura de alergare de 10-12 km si cu cateva beri, aceste antrenamente m-au facut sa dorm mult mai mult decat dormeam de obicei.

Daca mai mentionez ca nu am inca nici wetsuit, nici trisuit si desi le-am comandat inca nu le-am probat, veti intelege ca ma incearca o stare de neliniste. Bicicleta nu este nici ea de cel mai inalt nivel si nu i-am montat inca un aerobar. La toate incertitudinile acestea si lipsa antrenamentului specific de triathlon, se adauga faptul ca din acest moment mai am doar opt saptamani sa ajung la o conditie fizica care sa imi permita sa ma bucur de faptul ca voi lua parte la cea mai mare intrecere de triatlon din toate timpurile! Cu toate sentimentele acestea mixte care ma incearca, trebuie sa spun ca abia astept sa ajung la IronMan 70.3 Zell am See! Voi reveni cu impresii de la fata locului! 🙂


3 Comments

  1. Pingback: Ironman 70.3 Zell am See – Kaprun, raport – travelmotion.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.