Ironman 70.3 Zell am See – Kaprun, raport

Acum cateva saptamani scriam pe travelmotion ca voi lua parte la Ironman 70.3 Zell am See. Am ajuns cu bine in Kaprun dupa aproape 1500 de km de condus, cu doua zile inainte de start. Intreaga regiune era deja acaparata de evenimentul ce urma sa aiba loc in weekend. Sambata era programata intrecerea de Ironman 70.3 iar duminica avea loc campionatul mondial de Ironman 70.3, pe acelasi traseu. Peste tot vedeai atleti  ce pedalau sau alergau si atmosfera semana mai mult cu cea unui urias cantonamnet. Nu am fost niciodata intr-un sat olimpic insa idea pe care o am despre atmosfera dintr-un astfel de loc aduce foarte mult cu ceea ce am vazut in Zell.

Sports Expo era exact cum mi-am imaginat. Toti producatorii din domeniu erau prezenti la datorie si daca buzunarul iti permitea ai fi putut pleca de acolo cu o multime de lucruri. Inregistrarea a decurs fara probleme, organizarea foarte buna reusind sa evite aglomeratia, in ciuda numarului foarte mare de participanti. Mi-am cumparat doar o sapca, mai mult ca suvenir, niste geluri si ceva articole de bicicleta pe care le uitasem acasa. Kitul de participant continea o multime de informatii si un ghid unde erau prezentate toate informatiile. Din acest ghid am aflat cu groaza ca traseul de bicicleta nu mai era cel pe care-l stiam eu la momentul cand m-am inscris. Banuiesc ca din cauza Campionatului Mondial, organizatorii au decis sa faca traseul ceva mai dificil, asa ca in loc de un traseul plat am aflat ca ma voi confrunta cu mic ‘speed bump’; o catarare de 1300 de metri cu o lungime de 12-13 km. Cu o zi inainte de cursa m-am dus la sedinta tehnica in centrul de congrese din Zell am See, unde directorul de cursa impreuna cu unul dintre organizatori ne-au prezentat cele mai importante aspecte ale concursului ce avea sa se desfasoare a doua zi. Mai pe seara m-am dus sa duc bicicleta in zona de tranzitie si am realizat cat de cald putea sa fie cand stateai mai mult de 10-15 minute in soare. Desi Zell este un oras de munte, erau peste 30 de grade si soarele ardea infiorator. Cat timp mi-am asezat bicicleta, sacii de la schimburile de bicicleta si alergare, si am facut o mica recunoastere a zonei de tranzitie, am auzit un cauciuc de bicicleta explodand de la caldura. Am decis sa scot aerul din roti si am vazut cat de tare ardeau cauciucurile care statusera mai putin de un sfert de ora in soare.

Sambata pe la patru si ceva dimineata cand a sunat ceasul am plecat aproape teleghidat spre locul de unde se dadea startul. Organizatorii au pus la dispozitie autobuze si trenuri din cateva parcari de la marginea orasului asa ca am ajuns destul de repede. Startul la inot s-a dat in grupuri despartite la fiecare 5-10 minute, incepand cu ora 6:30. Eu am plecat la 7:15, in ultimul grup care era si cel mai numeros. Intrucat sunt un inotator foarte slab si era prima data pentru mine cand inotam intr-un lac si prima data cand foloseam un costum de neopren, am ales sa plec din spate si cat mai pe exteriorul balizelor care demarcau traseul. Lacul Zell este unul superb, cu apa cristalina iar la ora cand s-a dat startul soarele inca nu se vedea de munti. Am inceput sa inot gandindu-ma cat de departe sunt de iesirea din apa si convins fiind ca daca fac baremul de inot, de o ora si 10 minute, nu mai am cum sa nu termin cursa. La numai cateva zeci, poate sute de metri de mal, am inceput sa am dificultati in a respira, iar parca costumul ma strangea atat de tare incat nu puteam sa trag suficient aer in piept. Am realizat ca am un fel de atac de panica care tindea sa se agraveze intrucat ma gandeam ca abia plecasem in cursa si mai aveam peste 1500 de metri de inotat. M-am intors pe spate si am inotat putin asa, am incercat sa imi reglez respiratia si sa ma linistesc. Apoi am inotat putin bras si am privit peisajul superb care ma inconjura. Dupa cateva minute, am reusit sa-mi revin, am inceput din nou sa inot normal si sa imi gasesc un ritm mai linistit. Traseul de inot era format dintr-o linie dreapta de 900 si ceva de metri marcata cu balize galbene, apoi facea stanga pentru cateva zeci de metri, apoi iar stanga inca 900 si ceva de metri spre mal. Aceasta a doua linie dreapta era marcata cu balize portocalii. Cand am vazut balizele portocalii m-am uitat la ceas si am vazut ca am sanse sa termin sub o ora, moment in care m-am linistit complet si chiar m-am bucurat de restul traseului. Cand ma apropiam de mal am auzit incurajarile spectatorilor iar cand am iesit am fugit spre zona de tranzitie aproape convins ca nimic nu ma mai putea opri sa ajung la finis.

Tranzitia a decurs fara probleme, desi mi-a luat aproape 10 minute. Odata ajuns pe bicicleta am realizat ca am uitat bidoanele de apa si isotonic acasa. Bun, bicicleta era mai usoara insa aveam sa merg 30 de km fara un strop de apa dupa ce inotasem aproape o ora. Am luat un gel, care ar fi fost mult mai bun cu niste apa si am pornit la pedalat foarte increzator ca am tot timpul din lume sa termin. Fericit ca trecusem de primul obstacol care ma speria cel mai tare – inotul, si cu gandul la alergare cand picioarele imi vor fi obosite dupa cei 90 de km de bicicleta, am decis sa ma menajez cat pot. N-am mai luat nici alte geluri pentru ca nu aveam apa si imi era teama sa nu ma loveasca alte neplaceri. Dupa aproximativ 20 de km care au fost foarte placuti, pe un traseu plat, prin munti, a inceput insa acel ‘speed bump’. Lipsa de antrenament specific de bicicleta si-a spus imediat cuvantul. Dupa primii kilometrii de urcare eram stors si am scazut in permanenta ritmul. In curand am ajuns pe foaia mica si pinionul mare si chiar am simtit lipsa unui pinion si mai mare. Lipsa apei a contat si ea enorm intrucat incepuse sa se faca si mai cald. Pana sa ajung la punctul de hidratare de la km 30 am deposit chiar cativa ciclisti care se luptau si ei din greu cu urcarea asta nemiloasa. La statia de hidratare, am golit pe nerasuflate o apa la jumate, si am luat doua bidoane de isotonic. Am plecat mai departe fericit ca am rezolvat si problema cu apa insa in curand moralul mi-a scazut din nou, urcarea inca nu se terminase, au mai fost vreo 2-3 km care erau si mai grei. Am tras cat am putut, dar cand am ajuns in varful dealului si cand urmau aproximativ 10 km de coborare pe care vroiam sa recuperez timp pretios, am fost oprit de organizatori. Intarziasem cu vreo 5 minute la un cut-off intermediar si urmau sa deschida traficul in urma noastra. Am fost oprit din cursa, am asteptat si restul ciclistilor din urma si apoi autobuzul care ne-a luat pe toti cu tot cu biciclete. Am privit pe geam cu jind la coborarea care urma si desi mi s-a parut putin nedrept ca acel cut-off era la aceiasi ora indiferent de momentul cand luai startul la inot, am realizat ca de fapt lipsa mea de pregatire, greselile de nutritie si hidratare ma impiedicasera sa trec de punctul intermediar. Desi cursa mea a luat sfarsit prematur, am castigat o experienta importanta si ma bucur in special ca am trecut de inot. Desi am iesit din apa la timp, la inot am foarte mult de imbunatatit. Esecul de a termina ma face sa fiu mai determinat si cu siguranta as vrea sa mai incerc o participare chiar la aceasta cursa in anii viitori. Pana atunci insa deja sunt cu ochii pe noi intreceri de Ironman 70.3 si sunt hotarat sa ma pregatesc mai bine pentru a reusi sa trec linia de sosire la urmatoarea incercare! 🙂

2 Comments

1. Pingback: Maratonul Bucuresti 2015 – Raport de cursa – travelmotion.ro

2. Pingback: Amsterdam Marathon 2015 – Raport de cursa – travelmotion.ro

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.