travelmotion.ro

9 secrete pentru alergatorul incepator

Am alcatuit o lista de sfaturi pentru cei care doresc sa se apuce de alergat sau care abia s-au apucat si isi doresc sa continue. Multe dintre ele par evidente insa multi uita sa le puna si in aplicare sau le considera prea putin importante ca sa le acorde vreo atentie si considera ca pot continua si fara a tine seama de ele. Unele dintre sfaturile de mai jos m-au ajutat si pe mine sa continui sa alerg, de altele nu am stiut sau am ales sa nu tin cont si am constatat mai tarziu ca mi-ar fi prins bine. Asadar sper ca lista de mai jos sa iti fie de folos si sa te ajute sa te apuci de alergat sau sa te tina destul de motivat sa nu te opresti din ce-ai inceput.

1. Nu te zgarci la cumpararea incaltarilor de alergare. Costurile scazute reprezinta unul dintre avantajele practicarii acestui sport. Nu ai nevoie de mare lucru pentru a te apuca de jogging, cel putin nu la inceput. Asadar poti incepe sa practici alergarea cu costuri relativ scazute si de fapt singura investitie pe care trebuie sa pui accent este o pereche de incaltari de alergare potrivite. In nici un caz nu trebuie sa incerci sa faci economii la acest capitol. Nu zice nimeni sa dai 150 de euro pe prima pereche de incaltari, insa este important sa iti alegi incaltarile care sa-ti ofere un grad adecvat de protectie si care sa te apere pe cat posibil de durerile pe care la inceput sigur le vei resimti.

2. Concentreaza-te mai degraba pe distanta decat pe timp. Rabdarea este de aur. Nu te grabi sa scoti timpi tot mai buni de fiecare data cand alergi desi cu totii avem o farama de spirit competitiv. Daca vei alerga prea repede prea curând, vei acumula oboseala si inevitabil te vei accidenta. Cel putin la inceput este mai important sa-ti faci kilometrii propusi decat sa iti imbunatatesti timpii zi de zi.

3. Aminteste-ti ca si zilele de pauza fac parte din antrenament. Cand ai alergat pentru prima data 5 sau 10 kilometri abia astepti sa ii alergi din nou, sau de ce nu, chiar sa faci 15 km sau un semi-maraton, a doua zi. Insa trebuie in permanenta sa iti amintesti ca repaus-ul este la fel de important ca zilele in care ai de alergat. Zilele de pauza permit organismului sa se refaca si sa devina mai puternic. Un echilibru intre antrenament si odihna este esential pentru a evita accidentarile.

4. Ai grija ce mananci. Intre antrenamentul pentru alergare si odihna mai intervine o componenta extrem de importanta: nutritia. Nu degeaba a aparut sintagma: “Run, Eat, Sleep… Repeat!” 🙂 Alergatorii incepatori considera ca daca alearga 15-20 de minute la sala primesc un fel de ‘wild card’ pentru vreo mare portie de ceafa de porc cu niste cartofi prajiti, asezonata eventual cu niste bacon si branza rasa pe deasupra. Si daca tot am alergat sa fie si niste cola sa ne intretina apetitul nou creat. Iar daca mai ramane loc de desert bine, daca nu… facem…! Gresit. Din fericire alergarea are grija si te va indrepta inevitabil si spre o dieta mai sanatoasa.

5. Creste distantele treptat. Pentru cresterea distantelor exista regula lui 10%. O regula foarte simpla care spune ca nu ar trebui sa-ti maresti distanta alergata cu mai mult de 10% fata de saptamana anterioara. Desigur exceptia este prima saptamana. Cea mai mare parte dintre accidentarile alergatorilor vin din uzura provenita din distantele prea mari sau din cresterea prea brusca a distantelor alergate. Pentru alergatori cel mai mare aliat este entuziasmul sau energia pe care practicarea acestui sport o insufla. Acelasi aliat poate fi si cel mai mare dusman. Asa ca ia-o usor!

6. Pastreaza-ti un istoric al alergarilor. Si nu ma refer doar viteze, timpi si distante. Daca poti, noteaza-ti si cum te-ai simtit, si care a fost ritmul cardiac, si daca te-a durut ceva si cu ce incaltari ai alergat. Cu cat ai notat mai multe detalii poti obtine rezultate mai bune in urma analizarii acelor detalii. Poti observa cand s-a declansat o accidentare, poti stii precis cand trebuie sa iti schimbi incaltarile sau cum vremea iti influenteaza performantele.

7. Incearca sa faci si cross-training. Cross-trainingul este orice alt antrenament in afara de alergare si este un lucru foarte bun care te poate ajuta mult. Inotul, bicicleta, exercitiile la sala sau stretching-ul te ajuta sa dezvolti unele laturi care te vor transforma intr-un alergator mai puternic. Orice alt sport care presupune rezistanta, vigoare si forta iti poate fi de folos.

8. Fixeaza-ti si obiective mai usor de atins. Daca pana mai ieri stateai pe scaun la birou toata ziua si seara te aruncai in canapea la televizor sau stateai pe Facebook, nu iti propune doar sa alergi un maraton in urmatoarele sase luni. Incepe cu 5 km, apoi 10 km, un semi, 30 de km si peste sase luni daca ai reusit sa-ti atingi toate obiectivele intermediare, vei reusi sa alergi si un maraton.

9. Alearga cu prietenii sau si mai bine alatura-te unui grup de alergare. La inceput daca alergi cu un prieten te poate ajuta si te poate face sa iesi din casa. Daca insa prietenul renunta vei avea si tu de furca cu pastrarea noului stil de viata. Un grup de alergare e format din mai multe zeci de oameni si daca dintre ei renunta cativa, nu e chiar asa grav. In plus, intr-un grup de alergare vei gasi si niste alergatori mai experimentati care iti pot oferi un sfat la nevoie.

Cu aceste sfaturi in minte sansele sa devii un alergator veteran cresc simtitor. Acum ca le-ai citit nu mai trebuie decat sa te inchei la sireturi si sa iesi la o tura! 😀


One Comment

  1. Pingback: Cum slabesc prin alergare? – travelmotion.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *