Doi ani de la primul maraton

By Bogdan
- Tweet
- Pin It
Updated: June 12, 2014

La inceputul lunii iunie 2012 am trait bucuria alergarii primului meu maraton. Si nu a fost orice maraton. Am luat atunci startul la Maratonul de la Stockholm. Mai alergasem in toamna dinainte un semi, la Bucuresti si cam la asta se reducea toata experienta mea de alergator. Desigur cand am planificat un city break la Stockholm si l-am cuplat si cu un maraton m-am pregatit cat de bine am putut pentru a incerca sa si termin aceasta cursa care ma cam inspaimanta. Si avea si de ce sa ma sperie. Inainte de a lua startul alergasem o singura data 32 de km si imi fusese teribil de greu!

Desi este recunoscut pentru organizarea fara cusur, maratonul s-a desfasurat in niste conditii oribile. Si nu pentru ca organizatorii au dat-o in bara. Din contra, organizarea a fost cum nu se putea mai buna insa au fost temperaturi de 2-3 grade, cu ploaie, chiciura si vant. Din cei peste 20 de mii de oameni care s-au inscris doar vreo 16 mii au luat si startul. Am auzit ulterior ca a fost cea mai friguroasa zi din luna iunie, din ultimii 80 de ani, de cand existau inregistrari ale temperaturilor din oras. Partea proasta a fost ca lipsa totala de experienta m-a trimis la Stockholm pregatit pentru temperaturi de 15-20 de grade, asa cum aratau prognozele, nu pentru Polul Nord…

Run, run, run… the streets of Stockholm!

Cand s-a dat startul eram deja ud pana la piele si tremuram din toate incheieturile asa ca am pornit ceva mai tare decat eram pregatit sa o fac. Asta m-a ajutat sa ma incalzesc insa aveam sa platesc pe final pentru acest exces de zel. Desi vremea era cum era, strazile din Stockholm erau intesate cu oameni care incurajau si aplaudau alergatorii, lucru care te impulsioneaza atunci cand este cel mai greu. Orasul, unul extrem de frumos de altfel, era plin de oameni zambitori care infruntau supliciile vremii cu multa naturalete, iar traseul, desi nu tocmai usor, marcheaza mai toate obiectivele turistice ale capitalei Suediei. Cea mai rea chestie de pe traseu este un pod peste care se trece nu o data ci de doua ori, si urcarea pe acest pod este mai ales a doua oara un adevarat chin. Aici, aproape toti alergatorii pe care-i vedeam eu s-au dat batuti si au luat-o la pas. Dupa kilometrul 32 am intrat pe un teren necunoscut si fiecare kilometru era ca un bonus pentru mine. Intr-un mod absolut chinuit am trecut linia de finish si am trait una dintre cele mai mari bucurii pe care nici nu credeam ca mi le poate aduce alergarea. Mi-am luat medalia, tricoul (care la Stockholm este tricou de finisher) si am facut niste poze. Ulterior am gasit si corturile din zona de finish si am intrat pe masa de masaj la fix inainte de a intra in stare de soc hipotermic. Apoi m-am schimbat si am lasat endorfinele sa puna stapanire pe mine pentru restul zilei.

In zilele urmatoare am vizitat capitala Suediei mergand in reluare, ba chiar am vazut prin Skansen (un muzeu al satului foarte interesant) niste turisti aratandu-ma cu degetul si zicand: “Look! Look! The funny marathon walk!”. Cand am realizat ca pe mine ma examinau am incercat in zadar sa imi corectez pozitia ciudata in care incercam din rasputeri sa cobor cele doua trepte ale unei prispe.

Amintirea primului maraton imi va ramane clar in minte pentru totdeauna si pentru a fi sigur ca nu am cum sa o uit, un prieten bun care este plecat in America si pe care cred ca l-am capiat cu maratoanele mele, mi-a printat diploma si printr-o cunostinta de-a lui din Colorado a reusit sa puna pe ea semnatura… doamnei Constantina Dita! Asa ceva chiar ca nu voi putea uita! :). Zilele trecute, am tras cu ochiul pe site-ul oficial si am vazut ca alti 13 romani au luat startul in 2014 si 12 dintre ei au si izbutit sa treaca linia de finish. Pot doar sa spun ca ii invidiez ca au avut ocazia sa se bucure de o cursa superba, excelent organizata. La doi ani de la primul maraton, alergarea a devenit parte integranta din viata mea si imi aduce unele dintre cele mai mari bucurii, iar un stimulent important pentru aceasta evolutie a lucrurilor l-a avut cu siguranta si acest prim maraton! Multumesc Stockholm! 😀